Când întâlnesc o fată frumoasă și o rog: "Fii așa de bună, vino cu mine", iar ea trece mai departe fără un cuvânt, fata vrea de fapt să spună:
"Nu ești un duce cu nume răsunător, ori un american lat în umeri, cu o conformație de indian, cu ochi dispuși orizontal, cu pielea mângâiată de aerul pajiștilor străbătute de râuri, n-ai făcut nici o călătorie până la Marile Lacuri, pe care nu știu unde să le caut, și nu te-ai plimbat pe ele. Deci, te rog, spune-mi de ce să merg cu tine eu, o fată frumoasă?"
"Uiți că nu ai la dispoziție un automobil care să te legene pe străzi, hurducăindu-se prelung; nu văd nici domni cu haine strânse pe corp, care să te însoțească formând în spatele tău un semicerc perfect și murmurându-ți binecuvântarea lor; sânii-ți sânt perfect așezați în corset, dar această reținere este compensată de libertatea coapselor și a șoldurilor tale; porți o rochie de taftă, plisată, la vederea căreia ne-am bucurat toți, fără excepție, toamna trecută; și, totuși, câteodată surâzi, iar zâmbetul tău este o primejdie trupească de moarte."
"Da, amândoi avem dreptate și, pentru a nu deveni conștienți în mod incontestabil de acest lucru, mai bine va merge, nu-i așa? fiecare din noi, singur, acasă."