agonia magyar v3 |
Agónia - Művészeti Műhelyek | Szabályo | Mission | Lépj kapcsolatba velün | Regisztrál | ||||
Cikk Közösségek Pályazat Esszé Multimédia Személyese Vers Sajt? Próza _QUOTE Forgatókönyv Speciáli | ||||||
|
||||||
agonia Ajánlott Alkotáso
■ Rozsdás szárnyakkal
Romanian Spell-Checker Lépj kapcsolatba velün |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-07 | [Ezt a szöveget a következ. nyelven kell olvasni romana] | Könyvtárba beírt Monica Manolachi
Asfințise mândrul soare. Popa se plimba-ncruntat
Prin cerdac, prin bătătură, tot cu gândul la argat. "Cum s-o scot cu el la capăt? Nu mai știu, s-a mântuit!" Dar deodată-n loc s-oprește: "A, ba ia stăi! Am găsit!" Apoi intră-n casă grabnic: — Mamă-soacră, știi ce? du-te, Ia trei saci din cămăruie, umple-i cu cenușă, iute! Dar să nu te vaz-argatul! — Cu cenușă? soacra-ntreabă. Cum? La ce bun? — Vei pricepe mai pe urmă! Hai, degrabă! Baba — ce să-i mai răspunză? — ia pe loc de după ușă, Din cămara de alături, trei saci — pune-n ei cenușă. Popa cheam-apoi năuntru pe Păcală: — Măi argate! Uite vezi tu lângă vatră ăști trei saci? Sunt cu bucate; Cu secară unul, altul cu porumb, celalt cu grâu. Du-i la măcinat, acuma, seara, până nu-i târziu! Însă nu la orice moară! n-au la muncă toate spor! Colo să mi-i duci, sub râpă, hăt, la Moara Dracilor! Și să fii aci, băiete, cu făina gata, mâine, Când s-o lumina de ziua. Înțeles-ai? — Da, stăpâne! Apoi, hai! Păcală scoate sacii-n largul bătăturii, Îi așează-n car — își umple traista cu de-ale gurii; Doi juncani la car înjugă, și pornește-n sus la drum. — Ei! tot nu ești dumerită, mamă-soacră, nici acum? — He, ba cum nu? Moara ceea e știută-n sat la noi. Cine dă pe-acolo noaptea, nu mai vine-n veci napoi! N-are să-ți mai vie-acasă nici argatul dus cu sacii! Când cenușă-n saci vedea-vor, ce crezi c-o să-i facă dracii? "Mă! tu-ți râzi de moara noastră?" — Vorbă nici că mai încape! A scăpat de urși el, mamă; dar de diavoli... n-o să scape! Cam așa vorbeau în poartă, seara, popa-mpelițatul Și babornița de soacră, — după ce plecase-argatul. Iar Păcală, cu juncanii, s-a tot dus p-un drumușor, Pe sub cerul plin de stele, pân' la Moara Dracilor. Auzise și el vorba că pe-acolo draci s-adună, Că de intri-n moara ceea, noaptea: sănătate bună! Dar el nu știa ce-i frica. Vrea să vază cum sunt dracii. Trase-n față deci cu carul, și-a cărat în moară sacii. Pricepuse el că-ntr-înșii nu-s bucate, ci... cenușă; Însă ce-i păsa lui d-asta? Îi împinse după ușă. Înăuntru-n moară, beznă. — Hei! morar! Aci ești? Scoală! Dormi? Ași! nimeni nu-i răspunse. Moara răsuna a goală. Stăi! își zice-n gând flăcăul. Sunt flămând. Să-mi văz în pace De cinat, pân' una, alta. Și pe vatră foc își face. Dintr-un vreasc, apoi frigare cu briceagul își cioplește, O felie de slănină în frigare-nțepenește Și-o-nvârtește-ncet deasupra jarului, ca să se frigă. Când de-afară, numai iată că aude-un glas ce-i strigă — Cine ești tu, măi! din moară? Dup-aceea, buf! deodată Ușa morii se deschide, cu putere-n laturi dată, Și... răsare-un drac. Păcală, de pe scaun, de la foc, Îl măsoară cu privirea, făr-a se clinti din loc — Uite-l mă! ha-ha! sărmanul! Negru, ca din smoală scos! Gol de tot! cu coarne-n frunte! Și ce coadă are-n dos! Vasăzic-așa sunt dracii? Aoleo! da' sluți mai sânt, De-or fi toți la fel cu ăsta, prăpădi-i-ar Domnul sfânt! Și s-a pus p-un râs cu hohot. Dracul se uita mirat. Apoi: — Mă! n-ai limbă-n gură? Cine ești? te-am întrebat. — Cine sunt? Þii mult să afli? Cine să fiu? Singur Eu! Ãsta-i numele ce-mi dete la botez nășicul meu. — Singur Eu? Îmi pare bine! Și... ia spune... ce lucrezi Lângă foc aci, la vatră?... — Păi... de cină-mi fac! nu vezi? — A! de cină? o friptură? D-asta-mi pare și mai bine. N-am pus azi nimic pe limbă. Voi cina și eu cu tine. — D-apoi cum! Þi-e foame tare? Vezi în balt-afară, drace, Ca ai să găsești friptură tu, pe-acolo, câtă-ți place! — Da? o să găsesc? întreabă tartorul, cu ochii pară Nu glumești? Mă duc să caut! Și ieși pe ușă-afară. Apoi pân' să numeri zece, iată-l iarăși, c-o frigare, Cam la fel cu-a lui Păcală; iar în ea, c-o broască mare. Intră, lângă foc s-așează, prinde și el să-nvârtească Spre-a se frige pe jeratic pocitania de broască. Iar când sfârâia mai tare și țâșnea dintr-însa zeamă, Naibii, ce-i dă-n gând? Se face cum că n-a băgat de seamă Și-și atinge-odată broasca de slănina lui Păcală... — Ce faci, mă! i-a zis flăcăul. Umblă mai cu chibzuială! Nu-mi spurca friptura! Dracul se astâmpăr-o clipită Apoi... dă din nou cu broasca-i în slănina rumenită! — Măre, n-auzi? Ași, spurcatul șade nițeluș cuminte Și-și lipește broasca iarăși de slănina cea fierbinte. — Hm! degeaba-mi stric deci gura? Stăi! Gândind Păcal-așa, Sare, iată-l, cu slănina, ce-n frigare-i sfârâia Și, deodată, paf! pe diavol, drept în ochi mi l-a izbit, Cu atâta foc, că ochii amândoi i-au și plesnit. — Na! ca să-ți aduci aminte, cât îi mai trăi, jivină! În frigare-apoi își pune altă halcă de slănină. Iară dracul: — Valeu! strigă. Mor! săriți degrabă, frați! Și-ntr-o clipă moara, toată, se umplu de-ncornorați. — Ce-i, fârtate? Ce-nsemnează aste țipete nebune? — Am rămas fără vedere! — Cine ți-a scos ochii? spune! — Singur Eu! sărman de mine! cu friptura din frigare! Se jălea Ucigă-l crucea, negăsindu-și alinare. Singur Eu!... (căci pe Păcală el așa știa că-l cheamă). — Apoi, de! ceilalți grăiră, pentru ce nu bagi de seamă? Cine strică, frățioare, dacă singur te-ai chiorât? Dracul țipă și mai tare: — Singur Eu! N-ați auzit? Ș-alerga nebun prin moară. — Ia taci, frate; taci că-ți trece! Du-te colo-n dosul morii, spală-te cu apă rece. Bietu' diavol... ce să facă? Merge să se spele-afară. Dracii ăilalți, toți, privirea spre Păcală și-o-ndreptară — A! și tu, aici? Ia spune, ce cați pe la noi, bădică? Altu-n locul lui, atuncea, mai c-ar fi murit de frică. Dar el în picioare țanțoș ridicându-se de jos, Și privind pe draci în față, le răspunse mânios — Cum ce cat p-aici? Aceasta, unde ne aflăm, nu-i moară? Iacă sacii, după ușă! Am venit să macin doară! La o moară cumsecade socoteam aici că viu... Că un cuib de hoți vi-e moara, d-unde se putea să știu? Dracii, toți, ca arși săriră: — Ce? măi omule!-ndrăznești Despre moara noastră vorbe d-alde-acestea să rostești? — Ba bine că nu! la naiba! când, aici, trăsei aseară Cu porumb curat, să-l macin, și cu grâu și cu secară, Iar acum, în saci... cenușă!... alt-nimic nu se găsește! Mi-ați furat în timpul nopții pâinea scumpă, mișelește! Mi-ați turnat în saci cenușă! Și-ați vroi să mai și tac? Tâlhării de-acestea, unde, unde-n lume se mai fac? — Tâlhării? în moara noastră? diavolii-ntr-un glas strigară. Aiurezi? — Ba spun ce este! — Nu se poate, ieși afară! — Ce? nici nu mă credeți, tartori? Ia cătați în saci! — Prea bine! Vom căta, un drac răspunse. Și de minți, e vai de tine! Când s-a dus să vadă însă: — Ira! ba-i cenușă, frate, Doar cenușă-n toți trei sacii! Bietul om avea dreptate! Cine-o fi făcut aceasta? — Cine altul decât voi? Zise rățoit Păcală. Las' că spun eu pe la noi. Am să spun ce fel de moară-i moara voastră... țineți minte! Nici picior de om p-aicea nu mai calcă d-azi nainte! Dracii — cum să-l îmbuneze? — Iartă, nu fi supărat! Potrivim noi, cum e bine! Astă dată... s-a-ntâmplat! N-are să se mai întâmple! Și sărind cu repezeală, Hai! goliră de cenușă toți trei sacii lui Păcală. Îi umplură cu făină: de porumb, de grâu, secară. Ba i-au pus și-n car: — Ei! place-ți? — Da! îmi place! — Drum bun dară! Du-te! ce-ai pățit cu sacii, nu mai pomeni pe-acasă! Morii noastre, printre oameni, nu vrem nume rău să-i iasă. — Aș! grăi Păcală. D-astăzi, moară ca a voastră nu-i! Și-njugându-și boulenii, a plecat în drumul lui. * * * Noaptea nu trecuse încă, dar luceau pe boltă, roșii, Zorile, vestind lumina; iar prin sat, cântau cocoșii. Popa, după ce dormise toată noaptea liniștit, Cum se deșteptă, cu soacra-i în cerdac ieși grăbit. — Nu s-a-ntors, și-i ziuă, mamă! Vezi? L-or fi-nhățat în gheare Tartorii, de bună seamă. L-or fi dus! Ce bine-mi pare! Care nu-i fu însă ciuda, când deodată, hop! cu carul, Îl zări intrând pe poartă: — A, ba vine, zău, tâlharul! Teafăr! n-are nici pe dracu'! Uite-l! scapă dacă poți! Vai, vai, bate-l-ar să-l bată Dumnezeu și sfinții toți! Dar și-a stăpânit mânia... Și vroind a mai afla De la dânsul una-alta, începu a-l întreba — Ei, băiete, ce-i povestea? — Bine. Iată-mă sosit. — Cine mai era la moară? — Hei, stăpâne preacinstit! Când ai ști ce-a fost acolo! Dracii toți din iad, gândesc! — Zău? și n-ai pățit nimica! — Aș! ba cum să nu pațesc? Îmi furaseră, spurcații: grâu, secară... tot!... din saci; Și mi-au pus în loc cenușă! Da-i vârâi și eu în draci! — Cum?... — Pe unul, mai obraznic, l-am sluțit c-o lovitură, Ochii amândoi crăpându-i! Celorlalți, le-am tras o gură, De-au rămas holbați la mine! Apoi, când ai ști, săracii, Cum s-au dus să-mi umple-ndată, cu făină, toți trei sacii! — Aș! se poate? zise popa. Iar Păcală: — Nu mă crezi? Hai la saci, poftim, dezleagă-i, părințele, și-ai să vezi! Și din jug scoțându-și boii, înspre iesle i-a mânat. Popa drept la saci se duse; pe tustrei i-a dezlegat. Spre cerdac apoi se-ntoarse: — Mamă! vino să privești! E făină-n ei! Îți place? Mai văzut-ai de când ești? Doamne! Cum să scapi de ăsta? Ce poți oare să-i mai faci? Când el știe,-mpelițatul, să orbească și pe draci!? |
Inde
|
||||||||
Az irodalom, kultúra és vers háza. Írj és élvezd a cikkeket, esszéket, prózát, klasszihus verseket és versenyeket | |||||||||
Az oldalakon megjelent bármely anyag közlése engedélyünk nélkül, tilos.
Copyright 1999-2003. Agonia.Ne
E-mail | Publikálási és bizalmassági politik