Se țese zarea rumenă pe-un iaz cu țărmi molatici.
În codru plâng și-i strigătul cocoșilor sălbatici.

Un grangur hăt, se tânguie și-n scorbură s-aține.
Doar eu-s senin cu sufletul, deloc să plâng nu-mi vine.

știu, după cotul drumului, tu vei veni sprințară,
În proaspăt fânul stogului ne-om așeza diseară.

Te-oi frământa ca florile, te-oi ameți-n săruturi.
La bucurii palavrele n-ai timp să le mai fluturi.

Vei scoate șalul singură sub mângâieri și, beată,
Te-oi duce unde-s tufele și sta-vom noaptea toată.

Cocoșii pot, sălbaticii, să plângă depărtării.
E-o tristețe veselă în rumeneala zării.


1910
Traducere George Lesnea – ”Poezii” 1957