fiicei mele


Insule unde am locuit
verzi pe mări imobile.

De alge arse, de fosile marine
plajele unde aleargă în dragoste
cai de lună și de vulcani.

În timpul surpărilor,
frunzele, cocorii asaltează văzduhul:
într-o lumină aluvionară strălucesc
ceruri dense deschise stelelor;

porumbeii zboară
de pe umerii goi ai copiilor.

Aici se sfârșește pământul:
cu trudă și cu sânge
îmi durez o închisoare.

Pentru tine va trebui să mă arunc
la picioarele celor puternici,
să-mi îmbunez inima de prădător.

Dar alungat de oameni,
în fulgerul de lumină zac încă

copil cu mâinile deschise,
la maluri de arbori și fluvii:

aici temnița din stâncă portocalul grec
fecund pentru nunțile zeilor.