Istovit, psalmistul cu scripca
Lângă el, s-a oprit din cântat.
Trecuseră deja și Sabatul
Și mireasa cea din Sabat.

Masa acum era goală,
Lumânările reci erau, vai,
Pâinea cântată de el minunat
Era plină de mucegai.

Se-ntoarse către lăută
Tremurând în noapte și ceață.
Nici o muzică, se gândea, n-o să-l poarte
De-acuma spre dimineață.

Uitată era acum Legea
Și Regele însuși uitat.
Din obicei și cu gândul aiurea
Mâna lui spre arcuș a cătat.

A cântat, și totul rămase
La fel, deși mulți ascultau.
Dar fața-i era acum minunată
Și brațele tari îi erau.