Voi fi tare suparat, scumpul meu prieten, daca vei adopta unele maxime care iti pot dauna! Vad cu parere de rau ca renunti, din dorinta de a fi pe plac, la tot ce a pus firea in dumneata. Iti e rusine de judecata dumitale, cata vreme ar trebui sa le fie celor care n-o au. Nu ai incredere in vigoarea si in elevatia sufletului dumitale, dar nu te feresti de exemplele rele. Te-ai convins asadar ca, inzestrat cu o minte foarte inflacarata si cu un caracter nobil, poti duce in mod rusinos o viata usuratica asemenea uni om smintit si neserios? Si cine te asigura ca nu vei fi nici macar dispretuit pentru felul acesta de viata, fiind nascut pentru alta? Prea esti ingrijorat de nedreptatile ce ti se pot face si de ce gandeste lumea despre dumneata. Cine ar fi cultivat virtutea, cine ar fi cautat sa-si faca o reputatie sau o situatie pe cai indraznete, daca ar fi
asteptat sa fie incurajat de laude pe caile acestea? Oamenii nu recunosc de obicei meritele altora decat cand nu mai au incotro. Cei pe care ii socotim prieteni sunt, de cele mai multe ori, ultimii care ne aproba. Totdeauna s-a spus ca nimeni nu se bucura de incredere printre ai lui. De ce? Pentru ca oamenii cei mai de seama au facut si ei progrese ca si noi. Cei care i-au cunoscut cu lipsurile inceputurilor lor si-i inchipuie mereu stapaniti de prima slabiciune si nu le pot ingadui sa iasa din egalitatea imaginara in care se credeau cu ei: dar strainii sunt mai drepti, si, in sfarsit, meritul si curajul inving orice.