Stau între săbii și măceși în floare
în norul de pământ bat să deschizi,
iubita mea atât de doritoare
prin părul verde fluturând omizi,

am să dansez până la putrezire
iubita mea cu buze de argint,
să-mi rupi cămașa de copil subțire
s-aud caleașca somnului venind.

căci dacă plâng și ceața-n ceruri râde,
oh, poezia e o moarte-n plus,
trezind cu pleoapa somnorosul gâde
al timpului atât de rar sedus.