Singurătate fără voci,
Stârv al perechii, vorbitor,
Cum șezi cu îngerul la masă,
E harul lui să nu-l poți ține
Decât cu sufletul în spaima
Că te ucide lin, cu dor,
Că în pieirea ta fricoasă
Nu e nici rău, nu e nici bine.

Împresurându-l cu incendii,
Ai crede că s-ar sufoca
Și-ar năvăli asupra ta
Cu degetele să te stingă.
Ars, îngerul rămâne palid
Și degerat în fața ta,
Te-acoperă milos cu dreapta,
Te chinuie cu mâna stângă.

Și ca o ramură cu păsări
Îți duce sorții fără zi
Și ți-l întoarce cu lumină
Þinându-și capul coborât.
Nepărăsit stârv al perechii,
Tot două umbre vor muri,
Sfințite însă-n răstignire
Pe gheara crucii de la gât.

Din volumul “Ape cu plute”, 1975