Strig, mila ta sa-mi darui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adancuri unde-mi sta inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
In care-noata, noaptea, orori si-afurisite;

Cad, sase luni, din soare sleite raze sure,
Si, sase, sta pamantul in noapte grea de smoala;
E-o tara decat tarmuri polare mult mai goala;
-Nici vietati, nici rauri, nici iarba, nici padure!
Mai groaznic chin nu stie sarmana omenire
Decat cruzimea rece din inghetatul soare
Si noaptea, ca un Haos, cazuta peste fire;

Ravnesc la soarta vitei ticalosite, care
Sa se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Atat de-ncet vrea timpul din ghem sa se desire!