Mi-e dor de-o pizdă râncedă, de țară,
uitată pe o prispă-n luna mai...
Aș vrea să suflu-n ea ca într-un nai,
dar cine-a mai cântat la o jumară?

Dacă se poate-aș vrea să fie tristă,
cu mult breton și-o țâră de zuluf:
când intru-n ea să zică „Of!“ și „Uf!“,
când ies tiptil, să fluture-o batistă

ca fetele uitate pe peron
când iese trenul cu recruți din gară...
O, Beatrice, Ofelie, Tamară!
De ce stau părăsit ca un sifon?