Voi pune capăt tristei existențe
A trupului prea nărăvit la visuri,
Din stîncă-n stîncă să se-nșire trențe,
Ycar funest din pisc înspre abisuri.

Fiind lăcaș de nobile tumulturi,
Se cade țancul muntelui să-l muște,
Ospăț să-i fie hoitul pentru vulturi.
Nu pentru haita scîrbelor de muște.

Iar demonii zornăitori de salbe,
Înaripatul vis și heruvimii,
Lipiți în folii de papyrus albe,
Le voi zvîrli către desfăt mulțimii.