Sonetul 89

Cu ochii tăi văd o lumină lină,
ce-n ochii-mi orbi nu prinde să răsară.
Cu pașii tăi, la fel, port o povară
ce-i pentru pașii-mi osteniți străină.
Arípa-ți, fără pene, mă anină,
roșesc la bunul plac ori sunt de ceară,
mi-e iarna cald, îngheț în toi de vară
și-n cer mă-înalță mintea ta senină.
În vrerea ta stă voia-mi totdeauna,
în inimă la tine-mi stă gândirea
și-n respirare vorba-ntrețesută.
De-a pururi eu voi semăna cu luna,
căci ochii noștri-i văd doar strălucirea
pe care soarele i-o împrumută.