Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în brațele-mi întinse
Sã alergi, pe piept sã-mi cazi,
Sã-ti desprind din creștet vălul,
Sã-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei ședea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or sã-ți cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci.

Vom visa un vis ferice,
Ingâna-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gînduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or sã cadă rânduri-rânduri.