Doamne, unde-ai să ne-așezi pe noi,
visătorii,
care-am băut din corola florii
de mătrăgună și-am trăit goi ?
N-am avut altă-avuție
decît praful de pe tălpile noastre,
altă casă decît zările-albastre
din copilărie.
Oamenii, ocolindu-ne-au zis :
cine sunt acești vînzători de vis ?
N-am avut liniște, n-am avut masă-așezată,
însă tu ne zîmbeai cîteodată.
Te-arătai la sfîrșitul cîte unui cuvînt,
erai ca un fulger, ca o pală de vînt.
Și noi ne spuneam rugăciunile,
încrezători în toate minunile.

Doamne, dintre toți copiii tăi,
numai noi am fost ca paserile-n aceste văi.
Iartă-ne ce-am greșit și primește-ne în grădinile
pe care îngerii tăi le-au plivit.
Pune-ți mînile
pe ranele noastre prea pămîntești
și spune că ne vindeci și ne primești !