Iubirea noastră, Fatma, se sufocă
În bănuieli prea multe și prea grave,
Asemeni florilor ce prinse-n rocă
Au flori frumoase, rădăcini bolnave.

De nu vrei dar, Fatma, s-o desprindem
Din pietrele ce-o fac nesănătoasă
Și răsărind-o-n brazd-apoi s-o prindem.
Nestânjenit să crească - mai frumoasă?