Mi-a-ngrădit adâncimile zării
Mult râvnita grădină cu flori...
Dar să-acopere foșnetul mării
Cântec gingaș de priveghetori?...

Tot mai des să aud prin cântare
Geamăt greu de talaz năruit.
Și tot văd pe-o stâncoasă cărare
Un asin îndemnând ostenit...

Numai ea, când iubirea mă cheamă
Pradă gurii și brațelor ei,
Mă întreabă cu rugă și teamă:
Ce-i cu tine, iubitule, ce-i?

Dar, cu ochii în noapte, aiurea,
De alarmă și dor ferecat,
Nu mai pot să nu-aud cum mă fură
Foșnet viu de talaz depărtat...