Tatăl tatălui meu i-a spus tatei
că a văzut-o și a orbit.

Ea locuiește într-o sămânță de aur, minunată.
Ea trece pe câmpuri: e piciorul pe care-l
așază luna în iarbă,
cu care luna merge dintr-un sat în altul.
Ea trece numai
prin locul liber dintre două ore,
dintre două zile ce-și urmează, de aceea
timpul nu o ruginește,
și are pană luminândă...Un vânător
a vrut s-o împuște, dar glonțul
s-a întors în armă, pușca s-a risipit, a curs,
vânătorul nu a mai găsit drumul spre casă,
a rămas în văzduh închis.

Ah, cum o așteptăm înfiorați:
într-o iarnă s-a apropiat de o așezare-
și noaptea odăile s-au luminat ca de soare,
lumina a doborât câteva case vechi,
zăpada s-a topit, frunzele uscate
au înverzit, cănile goale de pe masă
cu vin tare s-au umplut. De așteptare
casele noastre sânt niște grăunțe răcoroase
bune pentru dropie.