Ea mergea mândră, suavă, împiedicată
printr-un pasaj de lei cu aripi.
Mai bateți și voi puțin din pene, fiarelor,
mai răcoriți-mi inima cu neputința voastră
de a zbura!

Ea își alesese drept trunchiuri gâturile de girafă.
Mi-aduc aminte, îmi spusese:
Trebuie să fie ceva de animal mut
în arborii ăștia,
un fel de ființe cu frunze în loc de cap.

Ea mergea printr-un culoar de păsări înghesuite.
Ea mergea mândru, ușor împiedicat, timid.
- Unde te duci tu, am întrebat-o, unde
te duci tu?
- Unde să mă duc, nu vezi că stau
în brațele tale, orbule?


*din volumul "Măreția frigului", 1972