Vrăjmașa mea, oglinda, în care-ți tot privești
Fermecătoarea față, de cer și-Amor slăvită,
Întru a mea pieire te face să-ndrăgești
Nu vraja ei, ci vraja de dânsa oglindită.

Din inima ta – dulce cuib mie - tu m-ai smult
La sfatul ei: Prigoană haină și păgână!...
Și totuși eu – chiar dacă iubesc atât de mult -
Nu-s vrednic să fiu unde doar tu poți fi stăpână.

Dar ea știind, oglinda, ce lanț cumplit mă leagă
De tine, de ce face să-ți fii tu ție dragă,
Și pentru mine aspră, trufașe iar și iară?...

Narcis – ți-aduci aminte? - pe sine s-a-ndrăgit
La fel. Aceeași soartă te-așteaptă la sfârșit.
Dar nu-i pământul vrednic de-o floare-atât de rară!

„Întru viața Madonei Laura”

Traducere de Lascăr Sebastian