Cine-a păcătuit de-am fost la fel
Și n-am fost frați de mamă sau de tată
Ci te aștept sub plopul ce se zbate
Că nu te pot iubi ca pe un frate
Și nu mă poți iubi ca pe o fată?

Cred că erau în fața casei plopi
Și nimeni n-a știut și n-ar fi vrut
Dar s-au uitat bătrânele pe geamuri
Și-am semănat cu frunza de pe ramuri
Chiar înainte de-a ne fi născut.

Că plopii tineri mi-amintesc cum sîntem
Și cum am fost și cum vom fi mereu
Și prea mă simt fără să vreau legată
De frunza ce începe să se zbată
De parcă-au fost bătuți de Dumnezeu.

Dar n-am fost frunză să aștept tăcută
Să intre toamna liniștită-n crâng
Și să mă ducă vântul la pământ
Ci la un semn al sufletului cânt
Și la același semn încep să plâng.