Vin ca animalele din hăul cosmic
Al ilicelor, unde țepii nu seamănă deloc
Cu gândurile pe care mă răsucesc ca un yogin.
Verdeață sunt și-ntunecime pură.
Ei îngheață și sunt.

O, Doamne, nu mă asemui cu tine
În hăul tău negru,
Spuzit de stele, sclipitoare confetti, prostești.
Eternitatea ta mă plictisește,
N-am vrut-o niciodată.

Tot ce-mi place mie
Este pistonul în mișcare –
Mor după el.
Și copitele cailor,
Tropotul lor nemilos.

Și tu, supremă Stază –
Ce ai tu atât de grozav ?
Răgetul de la ușă vestește-un tigru-n acest an ?
E-un Crist ?
Îngrozitorul

Mușcat de Tine,
Dorind să zboare și-apoi să o șteargă de tot ?
Broboanele de sânge sunt ele însele și liniștite.
Copitele nici nu mai vor să audă,
În depărtări albastre pistoanele scrâșnesc.