Face parte din volumul “Drumul cu povești”, 1947

Trece ca o pânză, desfăcut din trâmbe,
Vântul rău și taie dealurile strâmbe.
Ia pustietatea vânătă din dungă,
Răscolind scaieții și răchita lungă.

În copacii negri recea lui arsură
Pune glomotoace de cleștar și zgură.
Râjnițele sale lasă rumeguș.
Cleiurile sale fac alunecuș,
Povârnișul luciu, dis-de-dimineață,
S-a-nvelit cu țiplă și pojghii de gheață.
Apele de-a valma, balta tot așa,
Au făcut deasupra sloi de tinichea.
Totul, dintr-o dată, se copilărește,
Vrând să se-mpietrească ce nu se-mpietrește.

Au fugit din sălcii mierlele și cucii.
Numai cioaca poate sta în vârful crucii.
Au zburat vulturii-n lumea ceealaltă,
Cu sfânta lumină nițeluș mai caldă.
Bieții de păianjeni, care torc mătasă,
Șase luni din găuri nu mai au să iasă.
Floare și mireasma au tăcut chitic,
Marele se face din ce-n ce mai mic,
Până la tipicul mic al jucăriei,
Ca să-l ia cu mâna mai ușor copiii.
Despre câmp, atâta aș avea de zis,
Că e plin de iepuri până-n Paradis.
Dar în povestire e o-mpotrivire
Ce-ar putea pe alții decât noi să mire.

Moș Crăciun pornește,
Vântul îl oprește,
Vântul îi întoarce,
Încotro și-ncoace,
Sania, bădie:
Parc-ar fi, și nu e, tot o jucărie.
La răscruci pe drumuri, cinci vânturi, grămadă.
Sar să-i risipească stelele din ladă.
Lăzile sunt toate bine încuiate,
Lacătele grele-au chei întortochiate.

Lupii-ntre răspântii i-au ieșit nainte,
Fără să-și aducă barba lui aminte.
- “Ce cătați aicea, măi, cățeii mei, -
I-a mustrat unchiașul, - Þuluc și Grivei?
Dați-vă deoparte, fiare pământești,
Nu-i pentru jivine drumul cu povești.
Ce vreți? Miei de pâslă și cai de hârtie ?
Poate mucavaua de foame să ție ? ”
Puși pe două rânduri, în troianul gros,
Lupii, de rușine, au făcut frumos.
Va să zică, vântul, în feluri și chipuri,
Vru să-ntoarcă moșul din drum, cu tertipuri.
I-e necaz, că și el face pomi și stele,
Frumuseți și lucruri, mari și mărunțele,
Din postavul lumii, alb, împărătesc.
Ce folos, că-ndată toate se topesc:
Străveziu, ușure, horbote, broboade,
Lucrul lui, ca scrumul, se sfarmă și cade,
Iar, ca să dureze, cât de cât mai bine,
Trebuie să-l lase-n ramura ce-l ține;
Pe când el, Unchiașul, pe al lui îl mută
De nu se sfarâmă unul dintr-o sută.
Toate-ajung diseară bune și întregi
Și țin pân’la anul fără să le dregi.

Iată de ce-njură vântul și-l înțeapă
Și de ce Unchiașul nu vrea să priceapă.

După multă trudă, poftim că sosește.
Rumen, gras și vesel, mână boierește,
Hamuri și zorzoane îi încing măgarii,
Albi cum e sideful, iuți ca telegarii.
Potcoviți cu sticlă și cu giuvaere,
Ca să aibă-n coastă copita putere.
A sosit cu bine Moș Crăciun, dar știu
C-a ținut și plosca, bine, cu rachiu.