Natura e un templu cu colonade vii!
Lăsînd cînd vor să scape mici zgomote confuze,
Prin codru-acesta ce-are simbol în loc de frunze,
Pășește omul singur, privit de frunze mii.

Ca lungi ecouri care departe se topesc
În neguroasă, adîncă rotunzime,
Ce-i vastă ca și noaptea, ori ca o limpezime,
Parfum, culoare, sunet se cheamă și-și vorbesc.

Sînt palide parfumuri ca pielea de copil,
Dulci ca o notă-naltă și de răcoare pline,
Iar altele corupte, trufașe și haine,

Purtînd cu ele duhul splendorii fără șir!
Ca ambra, moscul, smirna, tămîia care cîntă
Cutreierarea minții și-a simțurilor nuntă.