Mîna uitată în ochiul Poetului
pictează un peisaj de grîu și maci.
Crini negri ca niște candele aprinse
fumegă în mijlocul lanului: Taci, suflete, taci!

. . . Un înger cu ochelari fumurii
își va opri limuzina în grîu.
Manechinele vor părăsi Orașul
și vor veni să se scalde seara în rîu.

Umerii lor dezgoliți, picioarele lor albastre
vor alerga peste pajiști albastre și munți. . .
Peștii vor pluti pe străzi,
se vor zbate în uși. . .

. . .O candelă de aur se ridică deasupra Orașului.

Stau culcat în mijlocul lanului de grîu
cu o carte deschisă pe piept.
Fiecare spic e o lumînare aprinsă de vînt.
Îmi privesc tăcut mîinile
și mă întreb: Am fost, mai sînt?