-Nici acum și nici mîine la micul dejun
calendarul de la măr pînă la voce nu se repetă.
Tu vei trece ușor prin noroiul lagunei- eclipsă pe chipul unui
bărbat
Dar fără împăcare macul roșu va adormi într-un
pumn de cenușă. Tot acest peisaj numit în treacăt
va fugi înnebunit din poem
undeva departe. Singur și iar singur.
Bucuria mea ar putea fi așteptarea în fața acestui
zimț cu aureolă- plod al zilei de mov; nu în fața
peisajului plecat aceasta nu acum și nici mai tîrziu.
Orb de mine însumi și mut de tine însăți
în care flacără adăstînd cu victoriile mărunte?
De unde și pînă unde să fie zi și de unde și pînă cînd
nopțile murdare de prea multă infatuare a tinereții?
Îmi făceam o grămadă de gînduri. Preajma morții
creștea ca o floare.