Era poet în suflet, era artistul june,
Și creator penelu-i; în contemplarea sa
Trăsurile-ți divine, în marea-i pasiune
Voind să le imite, un angel copia.
Și a făcut un angel în toată-a lui candoare,
O vergine cerească femeia-serafim,
Și-a pus umana artă și zelul și ardoare
Să reproducă fapta Artistului sublim.
Ci unde e scânteia din blânda-ți căutare?
Și unde e seninul din ochii-ți cerulii,
Și sufletul acela din oricare mișcare,
Și fruntea-ți elocventă, ș-acele culori vii?
Ci unde-e copilina vorbire inspirată,
Acele fierbinți unde ce-nsuflă al tău sân,
Exoticu-alabastru, rujoarea colorată
De rumenul serafic pictorului străin?
Cel ochi îl vezi că tace; al tău vorbește, luce:
În el eu văz și suflet, și cuget, ș-al tău dor,
E magică oglindă din care restrăluce
Acel de inimi fulger, acel divin amor.
Acele buze rumeni sunt bine imitate;
Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc,
Al lor diafan rumen acolo nu străbate,
Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc.
Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce,
Cu-ai tăi doi sori aprinde, însuflă sânul meu;
Ș-al tău portret aievea, real voi reproduce
Și-l voi via cu focul furat de Prometeu.
Ai cugetat vrodată, ai admirat în sine
Metalica oglindă a artei lui Daguerre?
Pe ea știi cum modelul s-absoarbe și se ține
Și cum se-ntipărește printr-un arcan mister.
Ideea e ferice, invenția — divină;
Dar este-mprumutată din ochii lui Amor;
Nu-mi pare mie nouă, de loc nu mi-e străină.
D-a fost amant artistul, a fost și creator.
In ochii-mi ca-n oglindă se vede-a ta ființă
Ș-aievea se refletă în sânu-mi înfocat;
Pe inimă ca-n placă, prin calda mea credință,
Imaginea-ți întreagă ca zeu s-a întronat.
Domnește și e vie, și anii n-o vor stinge,
Și-n sacrul meu deliriu spuind-o, voi cânta,
Ca suflet fără vârstă, ce timpul nu-l învinge,
Ș-o va cunoaște lumea în admirarea sa:
“Frumoși îți sunt ochii, frumoasă ți-e fața!
Frumos îți e svolul, angel d-Osana!
Și de-mi este scumpă, de-mi place viața,
E d-ast sfânt nesațiu d-a te contempla.”
Erai vergine castă, aveai pe cap cunună,
Pasai să juri credință l-altar, la imeneu,
Cu buclele-ți aurii beteala împreună
Forma aureola unei copile-zeu.
Și chipul tău atuncea mi-a inspirat cântarea
Ce-nvoacă serafimul, al meu consolator.
Acolo ți-e ritratul și-ntreagă-asemănarea,
Și-n piept mi-a fost secretul un foc consumator.
Sunt secoli de atuncea la lunga-mi așteptare;
Mi-e teamă să pui mâna s-ating acel portret,
Și lira-mi îl repetă în sacra-i fiorare;
Pe pictorul d-atuncea îl faci acum poet.
E june, încă june în dulcea-mi suvenire
Imaginea-ti divină, modelul meu sublim,
Ce-ntinerește-n mine și cuget, și simțire,
Și-ți spune cine este frumosu-mi serafim.
Ești liberă acuma; ești însuși idealul
Acelui frumos angel. Ascultă ruga mea,
În inimă-mi citește, și-ntr-însa vei vedea:
“Dă copia la pictor, și mie-originalul”.