Bine-zice Socrate-dar viața ce ne învață?
unii rîdeau, alții rîdeau, veselă carne ne
umplea
de umori.îngerii tocmiți cu ziua făceau rotocoale
din fumul greu.cîte unul se lovea cu
capul
de tavan, îl priveam amuzați.
-ce ne învață viața?- hai să punem
pe cineva să-l întrebe pe Socrate:
ce ne învață viața?
luam mîinile de pe creier
luam mîinile de pe inimă
hai,Socrate, spune, pe granița asta
subțire dintre viață și lucruri
cîte mirese pot să supraviețuiască
unei fericiri nemiloase?
ce mai speră îmbătrînita piele
a leopardului frumos așezată
la capătul patului?
colbul trecea și citea de-a-ndărătelea
pagini nemuritoare:
un halou de extaz gîtuia
cadavrul din creierul fiecăruia,
acolo unde se termină întrebarea
un fluture mic își ronțăie
crisalida.