Venea în prag de primăvară
La bieți păstori, cu bune vești,
Cînd vesel ciocîrlia zboară,
O fată mîndră din povești.

De unde vine mîndra fată.
Meleagul nimeni nu-i știa;
Și urma-i se pierdea de-ndată
Ce bun-rămas venea să-și ia.

Simțeau o caldă bucurie
În preajma lor cînd o știau
Dar de nespusa-i măreție
Ei, stingheriți, se-ndepărtau.

Ducea cu ea și rod și floare -
Pe alt tărîm au răsărit,
Sub alte mîngîieri de soare,
Într-alt ținut, mai fericit.

Cu flori și roade dulci în poală,
Îi dăruia pe toți cu drag;
Nu rămînea cu mîna goală
Nici un copil, nici un moșneag.

Era bine- venit oricine -
Dar da îndrăgostiților
Tot ce avea mai bun cu sine:
Cea mai frumoasă dintre flori.
1796