A luat cu sine vântul toți nourii tristeții.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseții
Și asfințitul naște livezi-livezi, de aur.

Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumește
Tu sufletu-mi, și fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deșteaptă-mi ce am veșnic, ce arde, ce iubește…
Și vântul de uitare să-și ia ceea ce doare.

În românește de Ion Frunzetti