De nu-i iubire ceea ce simt- ce, dar, să fie?
Și de-i iubire, spune-mi ce lucru e și nu-i?
E rău? De ce atuncea mi-i dulce chinul lui?
E bun? De ce mțapasă și vrea să mă sfîșie?

Cînd singur caut chinul, la ce mai plîng cu foc?
Și de nu-l vreau, la ce bun mă jălui în tăcere?
O, moartea mea cea vie, bolnava mea plăcere,
Cum poți să-mi fii stăpînă, cînd n-o doresc de loc?

Și de-o doresc, nedrepte mi-s chinurile toate...
Și-așa, bătut de vînturi potrivnice, pe mare,
Mă leagănă o luntre, fără lopeți, ușoară.

Și-n luntre nu duc gînduri senine, duc păcate,
Că nu mai știu eu singur ce vreau și ce mă doare-
Și ard în miezul iernii și tremur cînd e vară.