Umblă prin pod
îngerii-n cârji, amiaza de-a bușile.
Ca-n cântecul înecului.
Fachirii înțeapă cu simboluri păpușile.

Sânge și ceară se-ncheagă pe sfeșnic.

Litere...litere...nuanțe ale eșecului,
grădini altădată pline de rod.
Câte culori acum șterse și mute,
câte cute –
voi, obrajii apei! Tu, exod
veșnic...