Când zeu-n lebădă intra c-un gând,
se-nfiora, aflând-o-așa frumoasă,
și, tulburat, simți că-n ea se lasă.
Dar îl purta înșelăciunea-i, când


nepriceputei noi făpturi nicicum
nu i-a-ncercat simțirile, spre faptă.
Pe cel ce-n lebădă spre ea se-ndreaptă,
deschisă, Leda-l cunoscu: acum


ce el cerea, ea nu putea ascunde,
pierdută-n zbateri. Și s-a-ncolăcit
lin lebăda pe brațele-i rotunde


când zeu-așa-n iubită s-a plecat.
Și fu, simțind penajul fericit,
la sânu-i lebădă cu-adevărat.



Traducere Mihail Nemeș