Mai e puțin, mai e puțin,
și plec în praf, în stea și'n crin.

Azi, piersic vechi ce stă să cadă,
și mâine: brumă, zări, zăpadă.

Și când tăticul s'o fi dus
sub fluturi jos, pe zodii sus,

în urmă-i, mic seraf bălai,
inel suav, crâmpei de rai,

tu, pui plăpând de promoroacă,
într'o grădină, într'o joacă,

să rupi din iarbă stea cu foi,
luceafăr verde de trifoi,

să-l legeni, lung, în mâini senine,
șoptind: tăticul e cu mine.

Apoi să prinzi pe flori de pluș
un licurici sau cărăbuș,

să-l culci pe-obraji de pergamută
zâmbind: tăticul mă sărută.