Un mut traversează strada-n amurg.
Îl văd zilnic pe aceeași stradă, cu aceeași pâine în mână pe care-o ține strâns aproape mușcând-o cu cele cinci unghii.
Însoțește-o femeie,
Aceeași, vorbindu-i ceva.
Vorbește numai c-o mână: cu cea liberă.
Adică pe jumătate.
Are-o palmă foarte mare, de sub ea pâinea-și arată doar o margine: spinare-ncordată de lup păduratec sau crai-nou pe cer?!
Ah, nimeni nicicând nu va ști ce înseamnă în ochii mutului pâinea ce-o duce: o floare? o stea? o gheară mai mare? Nimeni nicicând nu va ști dacă pâinea-i împodobește mâna sau i-o fură.
Un mut traversează strada-n amurg.
Ziua-și înghite pâinea ei: soarele sângeriu, mutul și-o va înghiți pe-a lui.
Ce-a spus oare mutul?!
Și ziua oare ce-a spus?!