Seara, când mergem prin verile-aurii către casă
Ne-nsoțesc umbrele sfinților veseli.
Mai dulce-nverzește vița de vie în jur, grânele îngălbenesc
O, frate, ce calm e în lume.
Îmbrățișați ne scufundăm în ape albastre,
Grota sumbră a melancoliei virile
Pe sterpe poteci se-ncrucișează căile celor putreziți,
Dar cum se-odihnesc cei fericiți în asfințitul de soare.
Pace, unde culorile toamnei strălucesc
La căpătâi nucul freamătă trecuturile noastre de demult.


Traducere Mihail Nemeș