Ținutul nostru e închis: numai munți
îl acoperă zi și noapte un cer lăsat.
Nu avem fluvii, nici fântâni, nu avem
nici izvoare,
doar câteva cisterne, și-acestea goale, și
care stârnesc
ecoul, la care ne închinăm.
Un ecou găunos ca singurătatea noastră,
ca iubirea și trupurile noastre.
Straniu ne pare c-am reușit odată
să clădim case,
colibe, stâni.
Nunțile noastre, cununile proaspete,
degetele,
enigme devin, ne-nțelese, pentru suflet.
Cum s-au născut și au crescut copiii noștri?
Ținutul nostru e închis. Îl închid
cele două Simplegade.
Când descindem dumineca în porturi să respirăm
vedem luminându-se în amurg
lemne sparte
ale unor călătorii care nu s-au terminat,
corpuri care nu mai știu iubi




Traducere Aurel Rău