Ca mireasma-n vinu-adormitor,
în oglindă curgătoare-și varsă
față ostenită, și întoarsă
e zâmbirea-i din adânc, ușor.

Și-așteaptă până apa clară
crește; părul și-l scufundă-apoi
în oglindă, și-nălțându-și, goi,
umerii din rochia de seară,

mută bea din chipu-i. Bea cu teamă
ce-n extaz iubitu-ar bea cu sete,
iscodind ne-ncrezător; și-o cheamă

pe subretă, când lumini pustii
în oglindă află, și sipete,
și-nserarea orelor târzii.




Traducere Mihail Nemeș