Ci iată lacul Nemi, între dealuri
Împădurite, încât cruntul vânt,
Ce smulge arbori și stârnește valuri,
Dând spumelor spre cer cumplit avânt,
Nu-i tulbură oglinzile, ce-i sunt
Reci, limpezi precum urile mocnite,
Ce nu-și arată negrul lor frământ.
Îs ca un șarpe apele-adormite,
În ele însele din veci încolăcite.



Traducere Aurel Covaci