Prin sala-n care ne-ntâlneam demult,
Ieri, ca-n trecute vremuri, am umblat,
Erai acolo și, în surd tumult,
Eu fruntea, fără voie, mi-am plecat.

M-am regăsit cu zilele trăite,
În pâclele aducerii aminte,
Când îmi spuneam dorințele smintite
Și ascultai smintitele-mi cuvinte.

Luminile de-odinioară…
Știută muzică-n auz bătu –
Să-mi pară cum că tu, plutind ușoară,
Șoptești, ca și atuncea, blândă: „Tu?”

Acorduri și miresme revenite,
În suflet – flori, în tâmple – vânt fierbinte,
Din nou îți spun dorințele-mi smintite,
Din nou, smintitele-mi cuvinte.

1858



Traducere Emil Burlacu