Pentru Robert F. Roeming


Găsesc neantul foarte confortabil:
mă simt bine
între pereții lui care o iau razna,
acoperișurile lui căscate
ca să invite steaua să-mi facă o vizită,
și fântânile lui
fără apă și muzică.
Sunt fericit că nu mai am
grija fericirii.
Un stejar mă întâmpină:
”Vei fi eu, voi fi tu”.
O barză adaugă:
”M-ar bucura să zbori în locul meu”.
Nu simt nevoia să exist.
N-am nici formă nici prenume.
Seara sunt piatră și dimineața plantă.
Ceea ce dăinuie
din rațiunea mea
nu mai poate să se răscoale,
mai pot să fiu definit.
Cât de bogat e neantul:
veselă de aur,
orchestră blândă,
licorn în lesă,
castel de vis unde înveți uitarea.


Traducere Maria Banuș