Moartea ar fi o târfă-n vârstă,
moale, grasă, roșcată, nițel cheală,
hoinărind la revărsatul zorilor, în capot
și papuci, prin grețoase alcovuri
cu pisici, palmieri și papagali.

Moartea ar fi o slăbănoagă portăreasă,
prost plătită, deșelată de avorturi
care târăște - odată cu noaptea - la marginea aleii
lăzi de gunoi descoperite și le aliniază pe trotuar.

Moartea ar fi un animal bizar,
ceva între lup și miel,
mai subțire totuși decât gămălia acului,
carnasier, ierbivor, reptilă, coleopter,
care în calde pântece, în piepturi duioase,
neobrăzată - se hrănește cu pilitură și rumeguș.

Moartea ar fi un miriapod monosilab
care nu departe de-aici își reface cuibu-n fiece primăvară
pe locurile scoase-n vânzare,
sub munții de vechi mașini americane.