Într-o piață veche mi-e popasul.
Adast să-mi umplu înc-o dată ceasul
privind la o statuie de aramă,
rămasă-aci din veacuri de candoare.
O vrajă-n preajma ei mă cheamă.
E sfîntul care a purces călare
cu sulița bălaur să omoare.

Cînd sfîntul s-a pornit pe cel coclaur
să-nfrunte - hotărît, dar fără ură -
primejdia, a îmbrăcat armură
lucrată-n ochiuri ca din solzi de saur.
Cine și cum îl învățase-anume
că-nvingătorul, dacă vrea să-nvingă,
e nevoit să semene cu-nvinsul?
Cine i-a spus lui, focului prin lume,
în zale de reptilă să se-ncingă?

Sosit de undeva din dimineață,
se bate-acum la blestemata gîrlă.
Cum seamănă în șea, luptînd cu brațul,
el însuși, Sfîntul Gheorghe, c-o șopîrlă!