Un copil trece fantomatic printr-o perdea de salcie plângătoare.
În veșminte irizate, păsările cântă o capelă.
Presimt dintr-o dată în pasări și în copil presimt.
Lumea e un poem tot mai sălbăticit.

Un strop de rouă pe un fir de iarbă se prelinge, curând, de unde atârna
Ca un cuvânt perfect adunându-se pe vârful limbii unui poet.
Și oamenii nu sunt decât caractere demne de iubit sau de pângărit
Dumnezeu e un poem tot mai sălbăticit.