Când am intrat în târgul aclea cu nume de femeie,
„Glorie prostiei!” am zis, „Glorie prostiei!” și
„Muntele cu voi!”.
Iubita mea, Rozalia, Floare de Măceș, Rosa Canina,
tocmai născuse.
Le-am zis:
„Copilul acesta se va chema Pafnutie,
va avea ochii negri, culoarea ochilor mei acum;
va avea o mână mai scurtă, o ureche mai lungă,
ultimul lup de mare,
ultimul cumplit bărbat al mării,
să moară la treizeci și trei de ani!”
„Așa va fi!” zis-a copilul meu.
Sângele încă-i mânjea fața.
(Mușcatele s-au ofilit în ferestre,
doar o frunzuliță verde, cărnoasă, încă strălucea).
Femeile și copiii au plâns,
o mie de bărbați și încă unul au încărunțit
iar eu mi-a luat surâzând tălpășița.
„Glorie prostiei” cântau, „Glorie prostiei” și
„Muntele cu noi!”