Iarbă... și după ce am păscut,
tot în iarbă mă-ntind;
ochii aproape de picioare mi-i surprind,
căci iar mănânc, la fel ca la-nceput,
doar că acuma rumeg gogoloaie mari, pe când
mai înainte tot umblam, mâncând;
se pare c-am uitat ce fel de animal
sunt eu - iar râurile-n val,
când beau din ele, chipu-mi oglindesc
și capul mi-l privesc, gândind firesc:
de ce cu capu-n jos stă vaca aceasta?
Bârna de care-mi frec spinarea și coasta
ajunge, cu timpul, netedă, unsuroasă, patinată.
De broaște și de copii mă simt înspăimântată
și ei se tem de mine, tot așa,
căci mult prea aspră li se pare limba mea.
Numai țăranul mă mulge atât de plăcut,
încât nici prin cap nu-mi trece
să cred că e un lacom înnăscut.
Noaptea, inconștientă, visez în pâcla rece,
că sunt un vițeluș
ce lângă mama lui și-a căutat culcuș.