Ușă deschisă-n zidul nopții tale
când clipa dă năvală să prăvale
zădărnicia-n pragul peste care
te zbați precum speranța în eroare

știi Cine viață sângeră în tine
vecia-n clipă să ți se-nlumine ?
Fereastră-n cer te-ai vrea când sui în Munte...
Dar le alegi pe mari dintre mărunte ?

Pe drum păgân hai-hui după himere
știi ce pricină drumului te cere
rob dându-te risipei ?... care - încă
din primul pas - din pâinea ta mănâncă ?

Și cum Lumina prunc din flori te are -
știi că în van pe nelumești cântare
te mântui în bătaia lor ?... Deșarte
ți-s umbrele-ntre care ți se-mparte

puținul... Însă Cel ce-ți face semne
spre cumpănire dreaptă să te-ndemne
vieții - în Adevărul Izbăvirii
nu te alege martor al Zidirii ?

Și - cu departele-nflorit în pleoape -
din ce izvor ceresc mijești pe-aproape
în clipă să te-aduni trecut prin moarte
punct viu Luminii să-i rămâi în Carte ?