Miel pascal,
Miel singur, sub safir,
În sumbra odaie, mi-ai tremurat zăpezile de culmi,
Argintul din potir,
Și-atunci răcoarea văii a năvălit pe fețe.
Cu flori și cu poteci, cu mânăstiri răzlețe.

Sacrificat plăpând!
Nici tu, nici pruncul blând n-o să ne-nvețe
Să-ngenunchem sub patrafirul de iubire,
Arzând păcatul cărnii și-al poftelor drumețe.

Rămâi un sol al primăverii care moare,
Floare tristă, floare de candoare,
Pierdut în pacea ierburilor crețe.
O! amintire fără de povețe.