O suflete, tu pari vulturul
Robit din libertatea firii:
Te cheamă prin zăbrele-azurul
Spre haosul nemărginirii.

Coborâtor din veșnicie
În tine cerurile cern
Îndepărtata nostalgie
A infinitului etern.

Iar gândul tău, în căutarea
Obârșiei, fără de spațiu,
Se varsă-n timp ca răsfirarea
Unui parfum subtil în spațiu.

Ușor îl leagănă eterul
Din veac în veac, din zare-n zare,
Tot mai spre sine-absoarbe cerul
Fluidul lui fără hotare.

Þi-adoarme chinurile-n rană
Și te mângâie-albastrul cer
Să-nduri durerea pământeană,
Cerescule prizonier.

Dar când ghirlănzile de astre
Aprinse-n goluri de repaos
Le-or prăbuși pe toate-n haos
Proorocitele dezastre,

Și-or stinge ultimul luceafăr
În spulberate sumedenii,
Tu vei pluti măreț și teafăr
Peste milenii de milenii.