Cântă în foi o pasăre
ce rătăcește și nu se știe
unde e (pe picior
urcându-se când mergi?).

Rochie albastră,
vântul de lacrimi îl ștergi.

În iarbă și țărână
scormonită de coarne
tălpile le punem -
în umbra câmpului
căreia ne supunem.

Înaltă e poarta șesului -
arc în care snopii
cununii nu se văd,
căci e-ntuneric la buza gropii.

Să ne încumetăm
în țarina cu cârji de răsărită
ce sună a argint?

Călcăm pe mărgărint.