Deasupra marei constelații ce-n litere de foc fixează
O delicată povestire în fundul cerului obscur,
Departe-n adâncimi imense, iluminatul nor planează,
Al unor lumi în plămădire, fermecător, alb augur.

Iuțeli vertiginoase-acolo în largile spirale-așează,
Cu sorii noi, fășii de haos stârnite din eternul pur,
Și totu-atâta-i de departe, că pare celor ce-l veghează
Înminunați că giuvaerul încremenit e în azur.

Ah, totul pare visul unui imens capriciu ce creează,
Căci repedele-ndepărtatul vârtej ce-azvârle împrejur
Sori noi, sori albi și albul haos din care-alți sori se-nfiripează

E ca opalul fin prin care o rază palidă filtrează,
Ori ca nălucile ușoare tăcute și c-un șters contur,
Ce din neant scot visătorii și sufletul și-l populează.